Akcenta logo

    Provocări contabile în înregistrarea tranzacțiilor cu valută

    17. 1. 2024

    Lipsa de previziune în materie de legislație contabilă nu mai este un secret pentru niciun profesionist din domeniu. Iar provocării continue de a ține pasul cu modificările legislative i se adaugă impredictibilitatea generală a mediului de business românesc și, în cazul companiilor care derulează tranzacții internaționale, volatilitatea cursului de schimb.

    Schimburile valutare sunt un element-cheie în afacerile de import-export, iar modul în care sunt înregistrate contabil tranzacțiile, dar și partenerul ales pentru asta, influențează marja profitului la fiecare plată ori încasare în monedă străină.

    Există o diferență importantă, însă, între tranzacționarea în sistem clasic, prin intermediul instituțiilor bancare și derularea tranzacțiilor prin fintech-uri, instituții financiare independente care operează sub atenta supraveghere a B.N.R.

    Despre ce diferențe este vorba?

    Dacă și tu ești expert contabil, te invităm să continui să citești acest articol și să descoperi recomandările noastre pentru contabilizarea corectă și rapidă a plăților și încasărilor internaționale.

    Provocări internaționale pentru domeniul contabil

    Implicațiile globalizării, tehnologizarea accentuată, apariția monedelor virtuale, dar și numeroasele standarde privind realizarea tranzacțiilor internaționale, toate acestea reprezintă puncte de referință pentru domeniul contabil.

    Oricâtă experiență ai acumulat deja în profesia ta, dacă lucrezi într-o companie specializată în importuri și exporturi, trebuie să fii în permanență la curent cu reglementările din mediul economic.

    Provocările frecvente cu care se confruntă contabilii responsabili de monitorizarea noutăților legislative și de reglementare sunt, în principal:

    • Adaptabilitatea profesională la specializarea de contabil într-o eră digitală;
    • Adaptabilitatea la noi piețe și legislații internaționale, inclusiv respectarea acestora;
    • Realizarea corectă, etapizat, a plăților transfrontaliere;
    • Managementul eficient al costurilor și taxelor de transfer, asigurarea selecției ofertării cea mai bune a cursurilor de schimb;
    • Managementul „stresului financiar” generat de întârzierea plăților;
    • Efectuarea înregistrărilor contabile a valutei și corectarea erorilor;
    • Adaptarea continuă la normele specifice securității financiare și informatice;
    • Optimizarea operațiunilor de plată prin colaborarea cu companiile de tip fintech.

    Și cum orice provocare duce la o soluție, conceptul de fintech a adus rezolvări ingenioase pentru multe dintre aceste probleme.

    De la complicat la simplu. Contabilitatea în contextul fintech

    Realitatea este că tehnologia devine tot mai prezentă în profesia contabilă, iar viitorul va fi dominat de aceasta. Globalizarea afacerilor a complicat destul de mult aspectele de care sunt nevoiți să țină cont experții contabili. În același timp însă, au apărut tot mai multe entități fintech focusate pe realizarea cât se poate de exactă a uneia sau mai multor operațiuni din angrenajul financiar al unui business internațional. Iar asta înseamnă nu doar rapiditate, ci și transparență în operațiunile care nu mai pot fi urmărite strict în registrele tipărite.

    Cel mai simplu exemplu este monografia contabilă a unei tranzacții cu monedă străină. Pentru managerul unei companii contează doar dacă tranzacția a fost efectuată și dacă sumele contractate au fost plătite sau încasate la scadență.

    Pentru un expert contabil, o astfel de situație implică mult mai mult. De la tipul operațiunii (vânzare sau cumpărare) la data încheierii tranzacției și data decontării contractului, ca să menționăm doar elementele principale ale oricărei înregistrări de acest tip.

    Când vorbim însă de instrumente financiare derivate, cum este contractul Forward, trebuie ales corect contul sintetic și trebuie să se țină cont nu doar de datele efective ale tranzacțiilor, ci și de intervenția situațiilor financiare între data tranzacției și data decontării.

    Ghid gratuit pentru a trece mai ușor de la teorie la practică

    Pe cât de incitantă este colaborarea unei companii cu un fintech, pentru specialiștii contabili operațiunile pe care le implică acest parteneriat pot genera temeri.

    Ghidul nostru dedicat contabililor își dorește să schimbe această percepție oferind explicații contabile detaliate și exemplificări concrete pentru înregistrarea tuturor operațiunilor contabile cu valută, inclusiv practici recomandate pentru contabilizarea individuală a instrumentelor financiare derivate.

    Conceput pentru clienții AKCENTA, ghidul este potrivit pentru orice contabil sau expert contabil care înregistrează operațiuni cu valută pentru că nominalizează fiecare tip de operațiune, fiecare cont (sintetic sau analitic) dar și baza legală pentru aceste operațiuni.

    În plus, pentru toate operațiunile au fost create exemple cu sume și date concrete, astfel încât informația teoretică să aibă o transpunere concisă a detaliilor practice.

    Cele mai importante tipuri de operațiuni contabile analizate în ghid:

    • FORWARD VALUTAR (FX Forward) – cumpărare de valută străină;
    • FORWARD VALUTAR (FX Forward) – vânzare de valută străină;
    • SPOT VALUTAR (FX Spot) – cumpărare de valută străină; 
    • SPOT VALUTAR (FX Spot) – vânzare de valută străină;
    • SWAP VALUTAR (FX Swap) – cumpărare la vedere a valutei străine și vânzare la termen a acesteia;
    • SWAP VALUTAR (FX Swap) – vânzare la vedere a valutei străine și cumpărare la termen a acesteia.

    Sperăm ca acest ghid să vă ajute în activitatea dumneavoastră zilnică și vă invităm să-l descărcați gratuit, aici:

    Newsletter
    Piețele financiare se schimbă foarte repede. La Akcenta, noi ținem pasul cu ele
    Akcenta Logo

    Vreau să devin client

    Akcenta Logo
    © 2024 AKCENTA CZ a.s.

    GDPR

    Cookies

    Facebook
    Instagram
    LinkedIn
    Youtube