Akcenta logo

    Miroslav Novák, analist AKCENTA CZ: „În al doilea trimestru ne aşteptăm la o încetinire drastică a creşterii economice”

    22. 6. 2020

    Miroslav Novak, analist Akcenta, despre situatia economica din 2020

    Situaţia economică începe să se îmbunătăţească, dar gradul ridicat de incertitudine legat de evoluţia principalelor sectoare de activitate va conduce la la un declin destul de sever al PIB în zona euro.

    Aceasta este părerea lui Miroslav Novák, analist economic în cadrul AKCENTA CZ, care, într-un interviu recent, şi-a exprimat temerea că în acest an economia europeană, deja intrată în criză, ar putea avea un declin de până la 9%, caz în care ne-am situa la un nivel de scădere dublu faţă de 2009.

    Deşi unele sectoare ar putea avea o revenire chiar din a doua jumătate a acestui an, şomajul, scăderea investiţiilor, inflaţia şi reducerea consumului vor face ca această revenire să nu atingă nivelul din perioada pre-Corona.

    BCE va injecta 1 trilion de euro în sistemul financiar şi va practica rate de dobândă negativă, însă va fi nevoie şi de o sprijinire a creşterii economice prin politici fiscale.

    De aceea, consideră Miroslav Novák, este necesar ca marile economii ale Europei să ajungă la un acord legat de un „stimulus plan” fiscal, însă e foarte probabil ca acest lucru să nu fie suficient.

    Cum va evolua economia românească

    În ceea ce priveşte economia României, analistul AKCENTA CZ previzionează că la sfârşitul celui de-al doilea trimestru datele statistice ne vor arăta o încetinire drastică a creşterii economice. Prognoza pentru sfârşitul acestui an este o scădere a PIB între 5 şi 10%.

    Acest lucru se datorează în principal faptului că România este dependentă de pieţele externe, şi până când principalele economii europene nu îşi vor reveni, cea românească nu poate spera la o revigorare.

    De asemenea, industria auto, grav afectată de criza Coronavirus, va rămâne la niveluri reduse de producţie atâta timp cât cererea de automobile din zona euro va rămâne şi ea scăzută.

    Un risc major pentru Romania sunt cheltuielile guvernamentale în continuă creştere. Deficitul record aşteptat la bugetul public din acest an va avea reprecusiuni drastice asupra ratingului de ţară.

    Analistul AKCENTA CZ mai subliniază şi faptul că leul a avut în această perioadă cel mai stabil curs în raport cu euro faţă de monedele din regiune, acesta evoluând în intervalul 4,82 – 4, 84.

    Miroslav Novák e de părere că acest lucru se datorează nivelului relativ ridicat la care BNR a menţinut dobânda de intervenţie monetară, lucru care nu va putea continua şi în a doua jumătate a lui 2020. De aceea, spre sfârşitul anului ne putem aştepta la o scădere moderată a cursului RON.

    quotes

    Puteţi urmări interviul integral cu analiza lui Miroslav Novák pe canalul de YouTube al AKCENTA Romania la adresa https://youtu.be/_wkigfIgRaE

    Newsletter
    Piețele financiare se schimbă foarte repede. La Akcenta, noi ținem pasul cu ele
    Akcenta Logo

    Vreau să devin client

    Akcenta Logo
    © 2024 AKCENTA CZ a.s.

    GDPR

    Cookies

    Facebook
    Instagram
    LinkedIn
    Youtube