Akcenta top

De ce să devii clientul nostru?

5 motive să devii clientul nostru

economisire - rapiditate - specializare - fiabilitate - abordare personală

  1. Cursuri excelente, comisioane minime - oferim cursuri avantajoase comparativ cu institutiile bancare (compară), iar pentru plățile efectuate avem comisioane minime sau chiar inexistente;
  2. Rapiditate – plățile sunt realizate în aceeași zi în care clientul le solicită, în special în țările în care ne desfășurăm activitățile;
  3. Specializare -suntem cea mai bună alegere pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM) pentru că suntem specialiști in tranzacții valutare inclusiv contracte futures și plăți externe;
  4. Siguranță și fiabilitate – : funcționăm sub atenta supraveghere a CNB (Banca Națională a Cehiei) cea care de altfel ne-a acordat licență ca instituție de plată precum și licența de comerciant cu instrumente de investiții. Oferim servicii standard similare unei institutii bancare și activăm pe piață din anul 1997.
  5. Abordare individuală - pentru noi acest lucru nu reprezinta doar cuvinte. Suntem aproape de clienții noștri pentru a-i cunoaște cât mai bine și prin urmare pentru a le putea oferi cele mai bune servicii, ținem cont de propriile lor nevoi și le propunem cea mai bună soluție în cazul în care, spre exemplu, au nevoie de acoperire împotriva fluctuației de curs valutar sau efectuarea de plăți internationale.
    Zeci de reprezentanți comerciali, specialisti bine instruiți, formează rețeaua teritorială AKCENTA CZ și sunt gata întotdeauna să vă ajute.
Doriți să aflați mai multe despre serviciile noastre?
AKCENTA CZ
cea mai mare instituție de plată
din Europa Centrală
Vreau sa devin client
51.000
de clienți
25
peste
de ani experiență